Category Archives: Uncategorized

Enterprise Investors achiziţionează pachetul majoritar din Wema

În urma tranzacţiei, principalii acţionari ai companiei sunt fondul administrat de EI şi fondatorii. Fondatorii companiei îşi vor păstra poziţia actuală de membri în Consiliul de Administraţie.

Înfiinţată în urmă cu aproximativ 20 de ani în Rumia, un oraş mic situat pe coasta poloneză, Wema a fost la început o afacere de familie. În prezent, compania vinde plăci de faianţă, produse sanitare pentru baie, căzi, duşuri şi accesorii pentru baie printr-o reţea de 15 magazine proprii şi 3 francize situate în regiunea centrală şi de nord a Poloniei.Este cel mai mare retailer polonez de produse pentru baie. În plus, fondatorii au reuşit să creeze una dintre cele mai mari firme de vânzari de acest gen din ţară.

În ultimii trei ani, Wema şi-a îmbunătăţit substanţial veniturile şi profitul. Anul trecut vânzările companiei s-au ridicat la aproximativ 60 milioane EUR iar profitul net a fost de 5 milioane EUR. Creşterea veniturilor per magazin a fost de aproximativ 30% în 2007, în timp ce veniturile şi vânzările din comerţul en-gros către alţi comercianţi a crescut cu aproape 40%. Rezultatele au fost semnificativ peste media pieţei.

“Investiţia noastră în Wema este o tranzacţie caracteristică pentru EI, în sensul că vom deveni acţionari ai companiei alături de antreprenori. Fondatorii au renunţat la poziţia de control dar au păstrat o participaţie minoritară, fiindîncrezători că avem experienţa şi expertiza necesară de a sprijini extinderea companiei în toată ţara” a spus Agnieszka Kowalska, Partener la Enterprise Investors, care a condus această investiţie. Ea a adaugat: “Fondatorii au fost de acord cu planul EI de a schimba conceptul de magazine Wema pentru a le îmbunătăţi funcţionalitatea şi a le face mai prietenoase pentru clienţi. În acelaşi timp, intenţionăm să continuăm activitatea de vânzare la nivelul actual”.

Enterprise Investors majorează capitalul social al Macon Deva pentru a finanţa achiziţia Simcor Grup

Simcor a fost înfiinţată în 1972 şi privatizată în 1996. În prezent, grupul deține şapte companii, pe care Macon le-a cumpărat după cum urmează: Simcor Oradea (78,45%), Simbeton (50,14%), Simterac (93,06%), Simcor Var (100%), Simcor Management (100%), Simpromat (100%) şi Simsped (100%). În cursul acestui an, Macon va organiza o ofertă publică obligatorie pentru cumpărarea restului de acţiuni ale celor două companii din grup listate la bursă: Simcor şi Simbeton.

Macon Deva a fost achiziţionată în anul 2006 de către PEF V într-o tranzacţie de 35 milioane EUR. Datorită unei cooperări eficiente cu Enterprise Investors, performanţele Macon s-au îmbunătăţit considerabil, atingând anul trecut o cifră de afaceri de 40 milioane EUR (mai mare cu 28% decât în 2006), în timp ce profitul său net a crescut cu 68%. Compania, care anul acesta aniversează 45 de ani de existenţă, intenţionează să îşi extindă capacitatea de producţie pentru a întâmpina cererea crescândă a pieţei.

În urma acestei achiziţii, Macon va deveni lider de piaţă în domeniul materialelor de construcţii. Capacitatea cumulată de producţie de BCA va atinge 800.000 m3, iar vânzările consolidate vor depăşi 70 milioane EUR la sfârşitul acestui an. Noua entitate va continua să producă şi să vândă ambele mărci recunoscute şi va fi condusă de către o echipă de manageri Macon şi Simcor, sub conducerea Directorului General al Macon, dl. Marius Marin. Numărul total de angajaţi ai noii entităţi va depăşi 1.300 de persoane.

Simcor Group este unul dintre cei mai mari producători de materiale de construcţii din România. Cele şapte firme din grup sunt specializate în producţia, vânzarea şi transportul de BCA, var, mortaruri, elemente pre-fabricate din beton şi cărămizi de teracotă. Cele două mari categorii de produse, BCA-ul (cel mai des utilizat material de construcţii din România) şi varul (unul din elementele de bază în producerea BCA-ului) constituie împreună 85% din vânzările totale ale Simcor. Cifra de afaceri a Grupului Simcor în 2007 a fost de 25 milioane EUR şi va atinge 30 milioane EUR la sfarşitul acestui an.

“Simcor va urma exemplul Macon-ului şi va fi supus unor reforme riguroase. Suntem încrezători că vom reuşi să integrăm ambele branduri, creând cel mai puternic jucător de pe piaţa românească a materialelor de construcţii. Intenţionăm să implementăm împreună cu dl. Marius Marin aceeaşi strategie de management datorită căreia Macon şi-a îmbunătăţit considerabil calitatea produselor, şi-a extins capacitatea de producţie şi a câştigat cotă de piaţă”, a spus Cristian Nacu, Partener al Enterprise Investors.

“Datorită unui proces complex de restructurare strategică a business-ului, Macon a devenit liderul pieţei materialelor de construcţii din România. Strategia de dezvoltare a companiei a impus şi achiziţionarea unui competitor, Simcor fiind varianta optimă. Integrarea celor două companii într-un holding, un proces complex care va dura aproximativ 18 luni, va consolida poziţia Macon de lider pe piaţa materialelor de zidărie, a prefabricatelor din beton şi a varului”, a declarat Marius Marin, Directorul General al Macon Deva.

Enterprise Investors investeşte în PharmaSwiss

PEF VI va deveni acţionar al companiei PharmaSwiss alături de fondatorii acesteia şi de un investitor specializat în servicii medicale, HBM BioVentures, care a investit în acestă companie în anul 2007. Incheierea tranzacţiei depinde de indeplinirea unor condiţii comerciale uzuale.

Înfiinţată în anul 2000, cu sediul în Zug, Elveţia, PharmaSwiss oferă reprezentare totală pentru medicamente prescrise sau pentru game de produse apartinand unor companii farmaceutice de cercetare şi biotehnologie, inclusiv pentru înregistrarea medicamentelor, promovare, comercializare, certificare şi supraveghere farmaceutică. Compania reprezintă câţiva lideri ai industriei farmaceutice, cum ar fi: Bristol-Myers Squibb, Wyeth Pharmaceuticals, Beaufour Ipsen, Astellas Pharma, Eli Lilly şi Ferring.

PharmaSwiss activează în prezent în Serbia, Croaţia, Slovenia, Ţările Baltice, Republica Cehă, Bulgaria, Slovacia, Albania, Israel şi Grecia. În 2008, PharmaSwiss va lansa operaţiuni în Ungaria, Romania şi Polonia. Planurile de dezvoltare pentru următorii ani includ, de asemenea, intrarea în Rusia şi Turcia. Compania are aproape 500 de angajaţi. PharmaSwiss a cunoscut o creştere semnificativă în ultimii ani şi a înregistrat venituri de peste 100 milioane EUR în 2007.

“PharmaSwiss a dovedit că modelul nostru de afaceri are succes şi poate fi dezvoltat rapid pe mai multe pieţe. Avem planuri ambiţioase să intrăm în noi ţări şi în noi zone terapeutice în următorii ani. Parteneriatul cu Enterprise Investors va fi un beneficiu substanţial pentru compania noastră, asigurând capital suplimentar şi know-how regional”, a spus Petr Nemec, CEO şi fondator PharmaSwiss.

“PharmaSwiss este un partener foarte atractiv pentru majoritatea jucătorilor din sectorul farmaceutic şi biotehnic care caută să-şi consolideze vânzările în această parte a Europei. Injecţia noastră de capital, împreună cu experienţa noastră investiţională în regiune, în special în Polonia şi România- cele mai mari pieţe din Europa Centrală şi de Est, vor fi folosite pentru a întări prezenţa PharmaSwiss pe aceste pieţe”, a spus Robert Manz, Managing Partner la Enterprise Investors, responsabil cu această investiţie.

Enterprise Investos achiziţionează STD Slovacia şi Donivo MKD şi sprijină fuziunea acestora

Tranzacţia a totalizat 34 milioane EUR, incluzând finanţarea prin datorie şi creşterea capitalului social. Ambele companii doresc să modernizeze şi să îşi extindă parcul auto, să lărgească şi să îmbunătăţească gama de servicii pe care le oferă. Fuziunea este condiționată de aprobarea Biroului Anti-monopol slovac.

STD şi Donivo au fost înfiinţate la începutul anilor 90 şi s-au implicat în afacerile de transport internaţional după 1998. Ambele companii s-au dezvoltat rapid, stabilindu-se treptat ca jucători puternici pe piaţa internă. Dezvoltarea lor dinamică a continuat şi după aderarea Slovaciei la Uniunea Europeană. În prezent, aceste companii asigură servicii de transport pentru mari clienţi europeni şi administrează un parc auto de peste 330 camioane moderne. Cifra de afaceri combinată
a companiilor STD Slovacia şi Donivo MKD este estimată la 55 milioane EUR pentru acest an.

„Atât STD, cât şi Donivo sunt companii care se dezvoltă rapid pe o piaţă cu premize puternice de extindere. EI a identificat oportunităţi suplimentare de creştere a afacerii combinate şi de mărire a eficienţei. EI doreşte să contribuie la dezvoltarea ambelor companii şi să promoveze planurile lor strategice de dezvoltare, a spus Dariusz Pronczuk, Managing Partner la Enterprise Investors, care a condus această investiţie.

Ivan Jakubek, Director de Investiţii la biroul din Bratislava al Enterprise Investors, a adăugat: „Cred că parteneriatul nostru va asigura o bază puternică pentru îndeplinirea planurilor de extindere a STD şi Donivo. Suntem încântaţi să lucrăm cu fondatorii şi cu echipele lor de management experimentate la dezvoltarea ambelor companii.”
Jan Drozd şi Roman Donoval, fondatorii companiilor STD Slovacia şi Donivo MKD, vor rămâne în poziţii de top management şi vor păstra poziţii minoritare la compania rezultată din fuziune.

„Investiţia făcută de Enterprise Investors reprezintă un beneficiu substanţial pentru companiile noastre. Aceasta aduce cu sine fonduri substanţiale şi know-how-ul de care avem nevoie pentru strategia noastră. Nivelul de interes în fuziunea STD şi Donivo validează ideea noastră iniţială legată de perspectivele foarte interesante ale acestei afaceri,” a spus Jan Drozd.

„Enterprise Investors înţelege viziunea nostră comună şi este dedicată fuziunii şi integrării viitoare a companiilor STD şi Donivo. Suntem convinşi că acum vom avea posibilitatea să oferim servicii mai bune clineţilor noştri- cheie din întreaga Europă şi, foarte important, să ne dezvoltăm şi să ne extindem mult mai rapid în regiune,” a încheiat Roman Donoval.

Enterprise Investors investeşte în tour-operatorul Novaturas

Infiinţat în 1999, Novaturas Group este cel mai mare tour-operator din Lituania, Letonia şi Estonia, oferind o varietate de pachete de calitate de călătorii, fără rival în această regiune. Produsele atractive, serviciile profesioniste şi performanţele solide au condus la o creştere rapidă a grupului în ultimii zece ani. Veniturile din 2006 s-au ridicat la 65 milioane EUR, iar în 2007 se estimează că vor atinge 100 milioane EUR. Compania intenţionează să deservească un număr record de 150.000 de persoane în acest an.

“Novaturas este cel mai cunoscut tour-operator din regiune, oferind cea mai bună calitate a serviciilor pentru clienţii săi şi perspective atractive de creştere pentru investitorii săi. Credem că Novaturas va deveni o platformă excelentă de consolidare a pieţei agenţiilor de turism din Europa Centrală şi de Est şi suntem încântâţi că vom implementa planul de dezvoltare împreună cu echipa de management”, a spus Sebastian Król, Partener la Enterprise Investors.

“Când am selectat investitorul pentru Novaturas, am luat în considerare foarte multe criterii, dintre care cel mai important a fost perspectiva de extindere. Am ales Enterprise Investors deoarece această instituţie financiară are cea mai lungă experienţă în dezvoltarea afacerilor în Europa Centrală şi de Est. Credem că, beneficiind de sprijinul EI, vom avea multe oportunităţi de creştere în Lituania, în Tările Baltice dar şi în regiunea ECE”, a comentat Vidas Paliūnas, Director General al Novaturas.

Enterprise Investors vinde Artima

Artima Retail Investment Company SA a fost înfiinţată în 2001 de antreprenorul român Florentin Banu. În 2004, când a fost achiziţionat de către Enterprise Investors pentru 17 milioane EUR, lanţul Artima număra 14 supermarketuri cu o suprafaţă totală de 15.000 m2 în 13 oraşe din Transilvania şi Banat și a atins în 2004 o cifră de afaceri consolidată de 31 milioane EUR. După trei ani de dezvoltare intensă sub supravegherea EI, compania a crescut la 21 de supermarketuri cu o suprafaţă totală de 21.000 m2 în mai multe regiuni ale ţării. Artima previzionează o triplare a valorii nete a vânzărilor la 95 milioane EUR în anul 2007.

Jacek Wozniak, Partener la Enterprise Investors, liderul acestei investiţii, a declarat: “După mulţi ani de experienţă în dezvoltarea de lanţuri de retail în regiune, Artima este un bun exemplu de combinaţie eficientă dintre o echipă de profesionişti locali şi un investitor financiar cu expertiză regională. Fiind bine amplasaţi pe piaţa locală, am construit un jucător independent unic împreună cu grupul excepţional de profesioniști implicaţi în operaţiunile zilnice ale Artima, propunând un concept perfect adaptat nevoilor clientului român. Aprecierea manifestată de un investitor strategic de top cum este Carrefour este o dovadă a acestei realizări pentru management şi pentru noi.”

Enterprise Investors listează cu succes Magellan la Bursa de Valori din Varşovia

IPO-ul a fost suprasubscris de trei ori. In urma acestei listări, EI va păstra 76% din capitalul companiei Magellan, 20% vor fi deţinute de acţionarii de la bursă, iar 4% vor aparţine managementului.

Activă din 1990, compania Magellan este cel mai mare jucător de pe piaţa poloneză a serviciilor financiare destinate instituţiilor medicale şi furnizorilor acestora. Compania oferă soluţii personalizate, inclusiv finanţarea de conturi debitoare, refinanţarea datoriilor, a împrumuturilor, a garanţiilor, operaţiuni de factoring, planuri de instalare, închiriere şi proiecte non-standard.

Compania are cel mai lung palmares din Polonia în asigurarea de soluţii financiare personalizate pentru piaţa locală medicală şi administrează cel mai mare portofoliu de produse finaciare din ţară (cu o valoare de aproximativ 52 milioane USD la mijlocul anului 2007). Magellan are o clientelă de peste 600 de clienţi – spitale şi furnizorii acestora, inclusiv companii multinaţionale – acoperind, virtual, întreaga piaţă poloneză.

PEF VI a intrat în Magellan în anul 2003 printr-o majorare de capital, preluând treptat întreaga companie. În ultimii patru ani, Magellan a cunoscut o creştere rapidă, întărită de excelente performanţe financiare. La sfârşitul primei jumătăţi a anului 2007, valoarea portofoliului companiei crescuse cu 73% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, iar profitul net a atins 2,3 milioane USD, ceea ce reprezintă o creştere de 27%. Magellan a raportat şi o profitabilitate crescută, marja profitului său net în prima jumătate a anului 2007 fiind de 42,4%.

“Obiectivele strategice pe termen mediu ale companiei Magellan sunt întărirea poziţiei sale curente de pe piaţă prin adăugarea de noi produse financiare, extinderea bazei de clienţi pentru a include sectoarele publice locale şi sectoarele de utilităţi, precum şi extinderea regională. Vom fi fericiţi să lucrăm cu conducerea acestei companii şi să ajutăm la implementarea acestui plan”, a declarat Dariusz Prończuk, Managing Partner la Enterprise Investors.

Enterprise Investors vinde Medycyna Rodzinna

Medycyna Rodzinna a fost înfiinţată în 1999 pentru a beneficia de oportunităţile create de reforma sistemului medical din Polonia. Compania operează o reţea naţională de clinici medicale care oferă o gamă largă de servicii de medicină internă şi de specialitate, plătite prin sistemul de asigurări public sau privat. Compania a atras 300.000 de pacienţi, mai mulţi decât oricare alt furnizor privat de servicii medicale din Polonia. Anul trecut, Medycyna Rodzinna a cumpărat AVI, o companie de diagnosticare. Fondul de private equity administrat de Enterprise Investors a fost acţionar majoritar în Medycyna Rodzinna din septembrie 2000. Medycyna Rodzinna, care în urmă cu şapte ani avea doar două clinici în Varşovia, şi-a construit în timpul investiţiei EI o reţea naţională de 17 clinici şi şi-a mărit cifra de afaceri de zece ori până la 14 milioane EUR.

“Suntem mândri că am ajutat la crearea uneia dintre cele mai mari companii medicale din Polonia. Împreună cu managerul Małgorzata Kowalskaam am construit o companie puternică şi inovatoare care activează cu succes pe o piaţă dificilă. Mulţumită profesionalismului managementului, Medycyna Rodzinna s-a dezvoltat cu rapiditate. Credem cu tărie că administrată de noii proprietari, compania îşi va continua creşterea dinamică”, a declarat Michał Rusiecki, Managing Partner la Enterprise Investors, care a condus această investiţie.

“Cooperarea noastră cu Enterprise Investors a constituit o perioada perioadă fundamentală în dezvoltarea companiei Medycyna Rodzinna. Fondul ne-a furnizat capitalul si sprijinul de care aveam nevoie pentru a construi cea mai mare reţea de clinici private din Polonia. In 2006, Medycyna Rodzinna şi-a mărit cifra de afaceri cu 30%”, a declarat Małgorzata Kowalska, preşedintele Medycyna Rodzinna.

Enterprise Investors finalizează achiziţia Grupului Jaan/Nordglass

Enterprise Investors a structurat tranzacţia ca un management buy-in (MBI), reţinând şi întărind echipa existentă de conducere. Piotr Gonet, un director executiv experimentat cu 15 ani de experienţă în producţie, s-a alăturat Grupului Jaan/Nordglass în funcţia de CEO. Dl. Gonet a fost anterior preşedintele companiei Okfens (o sucursală poloneză a companiei Saint-Gobain Glass), în timp ce anterior fusese preşedintele unui număr de companii listate la bursă şi al unor sindicate internaţionale.

Grupul Jaan/Nordglass este unul dintre cei mai importanţi producători de geamuri auto din Europa şi cel mai mare distribuitor din Polonia. Înfiinţat în anul 1991, Grupul Jaan/Nordglass cuprinde trei companii: Jaan Automotive Glass, Nordglass II şi Glas.

Nordglass II şi Glas operează două fabrici moderne situate în Koszalin şi Slupsk (zone economice speciale din nord-vestul Poloniei) care se concentrează pe producţia de serii limitate cu tehnologie avansată. Fabricile produc parbrize pentru aproape toate modelele de autoturisme cât şi parbrize mari pentru camioane, autobuze şi trenuri. Producţia anuală este de aproximativ 700.000 de unităţi, din care aproximativ o jumătate este exportată în Europa de vest.

Înfiinţată pe baza unui contract de franciză cu Belron, liderul global în repararea şi înlocuirea de parbrize, Jaan Automotive Glass operează o reţea de centre de ajustare a parbrizelor sub marca Jaan Autoglass. Reţeaua Jaan Autoglass are acoperirenaţională şi este liderul de piaţă indiscutabil în Polonia. Compania Jaan operează de asemenea în 30 de depozite regionale care acoperă întreaga ţară.

Grupul Jaan/Nordglass are mai mult de 700 de angajaţi. În anul 2006, Grupul a obţinut vânzări de peste 37 milioane EUR şi un profit operaţional de aproximativ 6,5 milioane EUR. În prima jumătate a anului 2007, vânzările au crescut cu 20% în comparaţie cu anul anterior.

Consultanţii EI în această tranzacţie au fost Weil, Gotshal & Manges şi Ernest & Young.

Enterprise Investors finalizează achiziţia Komfort

Komfort este cel mai mare lanţ de magazine care comercializează mochete, covoare şi pardoseli din lemn şi laminate. Infiinţată în anul 1990, cu sediul în Szczecin (nord-vestul Poloniei), compania are acum o reţea de mai mult de 100 de magazine în Polonia. In ultimii ani, Komfort şi-a îmbunătăţit în mod constant poziţia pe piaţă şi profitabilitatea, atingând în 2006 vânzări de aproximativ 90 milioane EUR şi un profit operaţional de 5 milioane EUR. Compania este acum lider de piaţă în acest sector în Polonia.

Enterprise Investors a decis sa întărească echipa de management a firmei, numind pentru poziţia de Preşedinte Executiv un profesionist cu peste 15 ani de experienţă în retail. EI intenționează să extindă reţeaua de magazine nu numai în Polonia ci şi în alte ţări din ECE. Komfort poate fi un bun candidat pentru listare la Bursa de Valori din Varşovia în câţiva ani.